Rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Mai multe despre această rugăciune citiţi aici

 

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (canon de pocăinţă)

 

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeşte în perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. În primele patru zile ale Postului, în Săptămâna Mare, avem prilejul de a lua parte la citirea câte unei parţi din acest Canon, în cadrul slujbei Pavecerniţei mari. Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, daca nu chiar cea mai importantă opera a imnografiei despre pocăinţă. Desi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice. Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut partaş omul – crearea, caderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea – sunt personalizate. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, caderea mea, rascumpararea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin constient de profunzimea ei: „De unde voi incepe sa plang faptele vietii mele celei ticaloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi in istoria Sfintei Scripturi si ne determina sa constientizam, prin intermediul modelelor de pocainta, amplitudinea pacatelor noastre si instrainarea fata de Dumnezeu.

 

Puterea rugăciunii

 

COMOARA DIN SUFLET

Alexandru avea patru ani. Era un copil cu obrajii trandafirii şi ochi negri de cărbune, ce încă priveau lumea cu uimire şi nevinovăţie. Când se întorcea de la grădiniţă, încă de departe, de pe drum, îl întâmpina un câine mare, alb şi împreună intrau bucuroşi pe poartă.

– Mamă, mamă, am venit!.. striga copilul, iar o femeie tânără îi ieşea înainte grăbit, şi-l mângâia uşor pe creştet, în timp ce băiatul începea deja să-i povestească tot ce făcuse în acea zi la grădiniţă. Mama îl asculta cu răbdare în timp ce-i punea masa, îl mai întreba câte ceva, uneori se mira ori îl certa, alteori râdea împreună cu el. Băiatul o privea atent, atent cum se mişca dintr-un colţ într-altul, îi privea mâinile slabe şi curate ce trebăluiau neîncetat. Privind-o cum deretica prin bucătărie ştergându-ţi din când în când fruntea senină înrourată de sudoare, copilul gândea fericit: „mama mea este cea mai bună mamă din lume!”.